Sa fii iubita asa cum trebuie…

„Asa cum trebuie” nu ar putea vreodata sa aiba legatura cu iubirea…iubirea este pur si simplu…nu „trebuie”, ea „este”…dar iubirea care-ti invadeaza mintea si trupul total, fara argumente, fara scenarii, doar cu libertati….atunci esti iubit/iubita asa cum trebuie, asa cum sufletul tau simte, dar nu stie s-o exprime in cuvinte, ci doar prin privirile pline de licarul duios al dragostei, de zambetele prostesti si fara noima, de gadilatul in stomac, de asteptarea de a-l/o revedea cat mai curand…sa fii iubita, femeie, asa cum trebuie !

 

Anunțuri

de-a drumul…

pui amintirile intr-o desaga…si te duci. te duci departe de ei, departe de tine, departe in zari in care n-ai mai fost si ai vrea sa fii. sa fii…sa fii….sa simti cutremurata cum picurul acela de ploaie iti zgribuleste pielea si se prelinge usor, pierzandu-se pe pielea ta. sa fii…cand mirosi o floare abia inflorita si narile ti se dilata intr-o mare, prea mare si neostoita dorita de a inspira aerul, parfumul acela ce-ti spune ca esti vie.

si pleci pe o poteca ce inca nu o stii, dar poate doar o intuiesti, ti-e teama o tzara, te uiti inapoi si ai vrea parca sa te intorci..dar nu, deja ai pus amintirile intr-o desaga…si o iei cu tine in spate. te vei mai opri si alte si alte amintiri vei mai afla in desaga…

Acolo, departe-n suflet…

Te gasisem ascuns acolo bine in suflet, aproape ca uitasem de tine…m-am bucurat sa te gasesc si am zambit ! Credeam ca ai murit cumva, pe undeva caci sufletul meu nu te mai simtea…si am renuntat sa te mai vreau, sa te mai chem. Si o privire ca o furtuna m-a lovit, ca o ploia de vara m-a racorit si-am tresarit…sa fii tu oare ?! nu, nu se poate…renuntasem sa te mai port in vise, in amintiri ce inca nu au fost, in contopiri duioase, in fremat…te-am gonit, dar ai venit, m-am speriat, dar m-ai linistit, te-am dorit, dar te-am indepartat…unde esti ? iar ai plecat ? de ai plecat, nu mai veni…de nu ma mai vrei, nu mai veni…

Admir

Admir oamenii care si-au gasit drumul in viata, admir oamenii care se trezesc de dimineata si nu ofteaza „din nou la munca…”, admir oamenii care chiar iubesc viata si indiferent ce ar fi ales sa faca, fac cu toata bucuria. Nu prin prisma castigurilor…nu, prin prisma bucuriei de a sti ca azi ai mai facut ceva bun, ceva ce-ti incanta sufletul.

Admir oamenii increzatorii in ei, increzatori in ceilalti, increzatori in tot ceea ce ne inconjoara, oameni responsabili pentru ceea ce sunt si fac, oameni care nu se victimizeaza. Admir si ma incarc !