cateodata, cand parca nimic nu mai conteaza, cand nimic nu ne mai clatina, mistuie…simtim nevoia sa ne uitam catre EL. EL este acolo mereu si ne  ajuta sa ne redesoperim, sa vibram. Ne asculta cand plangem, ne descatuseaza.

Priviti catre EL !

Mai mult decat atat, vrem sa primim confirmarea ca da, intr-adevar trecem printr-o experienta urata, ca “da, uite ce mi-a facut”, sa-ti dea dreptate doar tie, chiar daca n-ai dreptate,  doar din motivul ca ti-e prieten.

Ce este mai rau…este ca parca, totusi, ne incarcam prietenii prea mult cu problemele noastre, prea tinem mortis sa ne dea dreptate, prea asteptam o confirmare (de parca ar fi vreun guru) din partea lor. La urma urmei, sunt si ei oameni, cu probleme  ca si tine. Poate ar fi mai bine, sa-ti cinstesti prietenul, sa-l scoti in parc, la o bere, o cafea, sa vorbiti cate in stele si-n luna, dar nu despre problema pe care o ai, sa va amuzati de orice nimic…asa va ajutati reciproc, tu, ca-ti iei mintea de la problema grea pe care o ai si poate o vei vedea din alta perspectiva si vei gasi chiar si o rezolvare, iar pe prietenl tau…pur si simplu ca nu-l vei incarca cu lucruri care  care l-ar intrista.

Ce ziceti ?

Putem sa citim si blog-uri, dar si carti, nu ne impiedica nimeni sa facem ambele lucruri, desi in zilele noastre este mai greu sa citesti o carte (pare-se ca nu gasim timpul cuvenit, asta ar fi explicatia convenabila).

Mie mi se pare treaba asta cu blog-urile  o foarte buna forma de socializare, de contiguitate. Vezi ca si alte persoane iti impartasesc punctul de vedere sau vezi puncte de vedere in disonanta cu al tau, ceea ce este foarte bine, caci iti ridica semne de intrebare, iti poate schimba orizonturile, poti sa realizezi ca lucrurile nu stateau chiar asa cum credeai tu.

Poti, deasemeni, sa intalnesti persoane minunate, cum e cazul meu.

Am o persoana foarte draga mie “descoperita” pe un forum. Mi s-a asezat tare bine in suflet si sper sa ramana acolo mult, mult timp.

Vreau sa-i multumesc pentru toate sfaturile bune pe care le-a dat, pentru toate vorbele frumoase impartasite.

Daca nu ma credeti, dati o roata pe aici http://www.furnicuta-boscodina.com/

Te imbratisez , draga prietena virtuala !

Am citit cateva articole, care m-au emotionat, referitoare la viata pe care o traim noi acum, la cum am ajuns sa traim noi acum si imi vine pur si simplu sa plang, sa ma revolt.

Intr-unul dintre aceste articole era vorba despre marile companiile “producatoare” de lactate, cu nume imposibil de pronuntat (vezi Tnuva), care au falimentat micii producatori (fara ghilimele), a se intelege adevaratii producatori si pe care guvernantii nostri de carton nu au fost in stare sa ii apere.

Mancam rosii fara gust de la turci, cand la noi zac in paragina hectare intregi.

Mancam fructe iradiate care traverseaza oceanul si sunt “proaspete” si “sanatoase”, ca doar sunt fructe, nu ?

Eu evit pe cat posibil sa cumpar copiilor mei astfel de…lucruri.

Cum am putea noi, oamenii de rand sa salvam ce-i al nostru, cum am putea sa-i boicotam pe acesti uriasi care ne-au invadat in asa hal ?

Cum pot eu sa-mi apar copiii ? Punandu-le otrava in farfurie si pretinzand ca le dau mancare, resemnandu-ma ca asta-i realitatea ?

Ar trebui probabil sa ma mut la sat, sa ma apuc de agricultura…ar fi o solutie, dar din pacate nu toti putem trai la sat, pentru ca ne-am facut un rost la oras, ne-am pregatit pentru o meserie.

Imi vine acum in minte o reclama idioata, in care suntem mintiti cu nerusinare: reclama pentru DELIKAT – totul este pregatit NATURAL, toate ingredientele sunt NATURALE….o fi si GLUTAMATUL DE SODIU vreun morcov deshidratat, mai stii ? Cand toti nutritionistii spun si o fac chiar la TV cum ca acest GLUTAMAT DE SODIU este CANCERIGEN….CNA-ul nostru ce pazeste ?

Tot din gama “produse naturale” va prezentam produsul lapte LA DORNA cu mii de vitamine….a gustat fi-ul meu “mami, laptele asta nu e bun!”, ” ei, mami, stai sa gust, cum sa nu fie bun ?!”….va spun…ORIBIL, nu avea nici pe departe gust de lapte. Drept sa spun, parca nici n-am mai vazut reclama…

Trebuie sa putem face ceva, daca nu pentru noi, pentru copiii nostri.

Pentru ca ma gandesc ca, atunci cand UE ne va converti de tot la valorile ei, ale noastre vor fi disparut cu totul si e mare, mare pacat sa lasam sa se intample asta.

Trebuie sa gasim o solutie , suntem un neam care nu s-a lasat cotropit, a luptat cu toate fortele atunci cand inamicul incerca sa ne doboare.

Suntem demni de urmasii nostri, nu ?